Little Shakespeare all alone...

Atâtea suflete tinere și-au luat zborul ca niște păsări sălbatice, lăsând în urmă doar strigătul ce se aude în ecou. Plini de viață, și-au găsit sfârșitul pe stradă, plutind în apă sau pe patul unui spital. Mult prea frumoși, mult prea tineri.
Parcă ți se rupe sufletul când le vezi unora privirile împăcate cu moartea, ridicând întrebător umerii și zicând "Asta e! Viața merge înainte.", iar tu ai vrea să fi în locul lor, să arunci de pe ei asuprirea Sfârșitului. Ochi ce altădată au sclipit voioși, bucurându-se de viață, acum ochi în care speranța e amăgitoare.
Cu toții știm ce ne așteaptă, nu ne e frică. Însă când vezi cum cineva se stinge sub privirile tale, sentimentul de curaj dispare și o voce mică în capul tău spune "De fapt, chiar mi-e frică.".

Little Shakespeare all alone
Sat so sad on silverstone
With the pen in his hand,
Thinking how he might end.

But a Lady came along
Singing a lovely bedtime song,
An ancient lullaby,
About things that never die.

And so he listened to the Miss,
Longing for her kiss,
Longing for her touch
"Oh, she`s so beautiful to watch!"

Staring in Her white eyes,
Forgot how the time flies,
Then she opened her mouth,
The boy not knowing what she was talking about.

"Come with me, you peacefull child,
You may rest against my shoulder
And although your soul just died,
You will not grow older."

He felt like running away,
But by the end of the day,
No little Shakespeare all alone,
Sat so sad on the silverstone,
Because there was a Lady,
Who offered him safety.

Summer is here...but so are exams.

     

Probabil că e trecut de ora mea de culcare. Dar e vară, cui îi mai pasă la ce oră trebuie să ne trezim, amețiți și cu cearcăne în timp ce târșăim picioarele până în baie, unde începe rutina zilnică de dimineață? Cui îi mai pasă dacă va pierde autobuzul sau va întârzia la prima oră, la care colegii noștri pe jumătate adormiți stau cu capul sprijinit în mâini, încercând să pară atenți la ce predă profesorul, la rândul lui sătul?
Trebuie însă să menționez că deși a trebuit să-mi iau adio de la unii dintre cei mai frumoși, buni și extraordinari oameni cu care am petrecut opt ani într-o sală de clasă, m-am bucurat oarecum că s-a sfârșit chinul orelor de mate la care trebuia să dăm teze, fie că ne plăcea sau nu. Ce să mai spun de orele de fizică sau chimie? Distractiv, într-adevăr (vă rog să observați sarcasmul).
Să fiu sinceră, a fi în prag de examen și a fi nevoit să studiezi cât e ziua de lungă nu e cel mai plăcut mod de a-ți începe vara, dar nu mă plâng. Am momente în care mă panichez din cauză că problema la matematică care părea simplă s-a transformat într-o salată de cifre și litere, sau că versurile unei poezii nu au o semnificație anume iar eu trebuie să identific mesajul transmis. Dar există momente, (rare, ce-i drept) în care stau cu pixul în mână, foaia imaculată și meditez asupra faptului că de fapt mă doare-n cot de nota finală.
Cel mai atroce mod de a chinui un elev sau student, este de a-l pune să învețe pentru 3 examene (care au loc peste 8 zile, pentru ca așteptarea să fie cât mai atroce) tocmai când vara a început.
Acum că mi-am sacrificat cam douăzeci de minute din timpul meu pentru studiat, cred că voi apuca nenorocitele alea de foi de matematică și voi rezolva trei dintre ele.